„Tunarii”, pe urmele lui Traore

  • Publicat:
  • Actualizat:

Interesul celor de la Arsenal pentru Lacina Traore este real,
însă englezii nu sunt dispuși să facă nicio ofertă până la vară.
Șefii de pe Emirates vor să se asigure că tânărul atacant al
Clujului are loc în naționala Coastei de Fildeș, care va fi
prezentă la Mondialul din Africa de Sud. Site-ul itasportpress.it
scrie că ivorianul încă se mai află pe lista lui Arsenal, iar
Wenger s-a interesat de el și le-a cerut permisiunea șefilor să-l
cumpere.

Pe de altă parte, englezii de la Ham&High susțin că Traore este
atent monitorizat de Arsenal, dar o ofertă pentru jucător nu va
veni mai devreme de vara anului 2010. În tot acest timp, „tunarii”
au trimis un scouter care să-l urmărească în continuare pe vârful
de 19 ani.

Însă șansele ca Traore să joace pe Emirates s-ar împuțina
considerabil dacă Wenger reușește să-l aducă pe Mauro Zarate, de la
Lazio Roma. Impresarul colegului lui Ștefan Radu susține că
englezii și-l doresc foarte mult pe Zarate și sunt gata să scoată
chiar și 40 de milioane de EURO pentru atacantul lui Lazio, de zece
ori mai mult decât suma la care a fost cotat Traore.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×